Faceți cunoștință cu disktui: puterea liniei de comandă



Eficiența reprezintă nucleul administrării sistemului Linux, unde administratorii au fost nevoiți mult timp să aleagă între rigoarea utilitarelor CLI, precum fdisk sau parted și accesibilitatea interfețelor grafice de tip GParted. Disktui reușește să elimine acest compromis prin oferirea unei experiențe de tip TUI care îmbină precizia liniei de comandă cu confortul vizual, totul fără necesitatea unui mediu desktop complex.

Disktui este un utilitar modern, open source, conceput pentru a oferi o reprezentare grafică, dar bazată pe text, a layout-ului discurilor de stocare. Spre deosebire de uneltele tradiționale care afișează tabele lungi de date numerice. Disktui este oferit sub licență MIT și disponibil pentru majoritatea distribuțiilor Linux. Aplicația este construită în Rust și folosește utilitare de sistem precum parted, sfdisk, cryptsetup și e2fsprogs pentru a executa operațiile reale asupra discurilor.

Caracteristici principale:
***gestionarea discurilor: Disktui permite vizualizarea tuturor discurilor detectate în sistem
***crearea și modificarea partițiilor: utilitarul oferă opțiuni pentru crearea unei partiții, ștergerea unei partiții, redimensionarea partițiilor, formatarea partițiilor, montarea și demontarea partițiilor
***criptare LUKS2 integrată: Disktui include suport pentru, criptarea partițiilor cu LUKS2 și blocarea/deblocarea partițiilor criptate
***crearea tabelei de partiții: utilizatorii pot crea rapid o nouă tabelă GPT sau MBR prin tasta 'p', util pentru discuri noi sau pentru reconfigurări complete

Înainte de a începe procesul de gestionare sau redimensionare a partițiilor, este esențial să vă asigurați că sistemul vostru îndeplinește cerințele tehnice necesare și că dispuneți de utilitarele potrivite pentru sistemul de fișiere utilizat. Pachetele obligatorii sunt instrumente pe care le găsiți pe orice sistem Linux: parted, sfdisk, e2fsprogs și cryptsetup.

În funcție de tipul de stocare pe care îl gestionați puteți avea nevoie de unele pachete opționale: dosfstools, ntfs-3g, exfatprogs, btrfs-progs, xfsprogs și smartmontools.
Instalare

Disktui este distribuit prin diverse canale, fiind ușor de instalat pe majoritatea distribuțiilor Linux.
***Arch Linux/Manjaro
$ yay -S disktui

***prin Cargo
$ cargo install disktui

***compilare din surse
$ git clone https://github.com/Maciejonos/disktui
$ cd disktui
$ cargo build --release
$ sudo ./target/release/disktui

Navigare și control
La lansare, disktui scanează automat sistemul pentru a detecta toate mediile de stocare atașate (HDD, SSD, NVMe, stick USB). Interfața este împărțită în trei secțiuni:
1. Disks (lista de discuri): de aici puteți alege unitatea fizică asupra căreia vreți să acționați
2. Partitions of sdx (harta partițiilor):   arată modul în care este partiționat discul
3. Disk Info (panou de datalii): aici sunt afișate atributele specifice elementului selectat: tipul partiției, sistemul de fișiere, eticheta, modelul discului de stocare și mărimea discului

Pentru a putea interacționa rapid cu unitățile de stocare fără a depinde de o interfață grafică complexă, aplicația utilizează un set de comenzi rapide. Acestea sunt împărțite în funcții globale și acțiuni specifice contextului (discuri și partiții).

Comenzi globale
Aceste comenzi sunt active indiferent de secțiunea în care vă aflați:
::Tab/Shift+Tab::comută intre panoul discuri și panoul partiții
::j/săgeată jos::navighează în jos
::k/săgeată sus::navighează în sus
::?::deschide meniul ajutor pentru o consultare rapidă
::q/Esc::închide aplicația
::Ctrl+C::oprirea forțată a aplicației

Comenzi pentru panoul Disks
Folosiți aceste comenzi atunci când sunteți pe un dispozitiv de stocare întreg:
::i::afișează informații despre mediile de stocare
::f::formatează întregul disc
::p::creează o tabelă de partiție nouă
::n::inițiază procesul de creare a unei noi partiții

Comenzi pentru panoul Partitions
Comenzile de mai jos le puteți utiliza strict partiției selectate:
::f::aplică un sistem de fișiere pe partiția selectată
::m::montează sau demontează partiția în sistemul de fișiere Linux
::r::modifică mărimea partiției
::d::elimină definitiv partiția selectată
::e::encriptează partiția folosind standardul LUKS2 (ATENȚIE: această acțiune distruge toate datele existente pe acea partiție!).
::l::blochează sau deblochează o partiție criptată

Disktui reprezintă evoluția firească a uneltelor de sistem. Acesta demonstrează că terminalul nu trebuie să fie un loc arid și intimidant, ci poate fi o platformă pentru interfețe bogate, intuitive și extrem de performante. Prin utilizarea limbajului Rust și a unui design centrat pe utilizator, disktui reușește să facă managementul discurilor o sarcină mai puțin stresantă și mult mai vizuală.

Așadar dacă v-a plăcut articolul informativ "Faceți cunoștință cu disktui: puterea liniei de comandă" distribuiți-l pe rețelele sociale sau scrieți în caseta de comentarii întrebările și sugestiile dumneavoastră, deoarece mă ajută să îmbunătățesc sau să corectez conținutul.


Comments

Postari populare

Sistem vechi, suflu nou: instalați OmegaLinux pentru performanță

Stergerea fisierelor temporare in Debian, Ubuntu si distributiile derivate

Aventura OmegaLinux începe aici: tot ce trebuie să faceți după instalare

Personalizare LXDE: de la un meniu clasic la o versiune modernă

Control total: transferați fișiere între Android și Arch Linux prin USB

Flux de lucru rapid: creați pattern-uri și texturi repetative cu ImageMagick

Wayland sau X11: cum identificați ce utilizați

Launcher Studio: management simplificat pentru fișierele .desktop

Comenzi pentru verificarea informatiilor despre sistem si hardware

LibreOffice Writer - inserarea si formatarea tabelelor