Zenclora MATE: lucruri de făcut după instalare


Deși instalarea distribuției Zenclora MATE oferă direct 'out of the box' și o bază solidă, stabilă și eficientă prin clasicul desktop MATE, acest prim pas reprezintă doar începutul creării unui mediu de lucru digital ideal, a cărui adevărată putere iese la iveală abia după ce este finisat și adaptat nevoilor voastre.

Elementul central care diferențiază Zenclora de alte distribuții este ZEN, un manager de pachete modern, extrem de rapid și intuitiv, conceput pentru a simplifica gestionarea software-ului. Spre deosebire de uneltele tradiționale, ZEN combină viteza operațiunilor la nivel de sistem cu o sintaxă curată, oferind în același timp mecanisme avansate de actualizare și optimizare a depozitelor.

Indiferent dacă folosiți Zenclora MATE pe un laptop, pe o stație de lucru pentru dezvoltare software sau pentru a revitaliza un calculator mai vechi, parcurgerea unor pași esențiali post-instalare este crucială, iar acest ghid detaliat vă va conduce prin procesul de actualizare, configurarea securității, optimizarea performanței și instalarea aplicațiilor indispensabile pentru a profita la maxim de noul sistem.

Lucruri de făcut după instalare
1. Actualizați sistemul
Primul și cel mai important pas după finalizarea instalării oricărei distribuții Linux este alinierea sistemului cu cele mai recente patch-uri de securitate și actualizări software. În Zenclora Mate, această sarcină revine managerului de pachete ZEN.
$ sudo zen update

2. Configurați firewall-ului
Securitatea nu trebuie ignorată, chiar dacă Linux este un sistem de operare nativ securizat. Zenclora MATE nu vine cu un firewall activat implicit, deoarece regulile stricte pot bloca anumite conexiuni. Utilizând comanda de mai jos puteți activa și dezactiva firewall-ul, vizualiza status, vizualiza regulile, aplicare de profil, etc.:
$ sudo zen sec firewall

3. Instalați driverul nVidia
Instalarea driverului nVidia pe sistemul de operare Zenclora este simplă cu o singură comandă. ZPM va detecta automat placa grafică și va instala versiunea corespunzătoare driverului. După finalizarea instalării, reporniți sistemul pentru ca modificările să aibă efect.
$ sudo zen install nvidia-driver

4. Instalați Synaptic
Instalarea managerului de pachete Synaptic în Zenclora este un proces simplu și rapid, realizat cel mai eficient prin intermediul terminalului. Deoarece Synaptic oferă o interfață grafică avansată și intuitivă pentru gestionarea software-ului, tot ce trebuie să faceți este să deschideți terminalul și să rulați comanda de mai jos cu drepturi de administrator.
$ sudo zen zpt install synaptic

5. Metode de instalare software
Instalarea software-ului pe Zenclora MATE se realizează prin diverse metode accesibile, adaptate atât utilizatorilor care preferă terminalul, cât și celor care doresc o interfață grafică. Fiind o distribuție bazata pe Debian, sistemul folosește managerul de pachete apt, dar aduce ca element central ZPM (Zen Package Manager), un manager care permite instalarea rapidă a programelor, a pachetelor de gaming sau a driverelor nVidia.
***instalare cu zen
$ sudo zen install [nume_pachet]
***instalare cu apt
$ sudo apt install [nume_pachet]
***instalare cu zpt
$ sudo zen zpt install [nume_pachet]

Pe lângă instalarea aplicațiilor din linia de comandă puteți utiliza instrumentele cu interfață grafică cum ar fi Synaptic sau Software.

6. Codecuri multimedia și suport pentru formate restrictionate
Din motive legate de software-ul liber, Debian nu include implicit codecuri pentru formatele audio/video populare care sunt proprietare sau restricționate de brevete. Fără ele, s-ar putea să nu puteți reda anumite fișiere media sau să vizionați videoclipuri pe unele site-uri web.
$ sudo zen zpt install ffmpeg libavcodec-extra gstreamer1.0-plugins-good gstreamer1.0-plugins-bad gstreamer1.0-plugins-ugly gstreamer1.0-libav

7. Instalați aplicații esențiale
De asemenea, ar trebui să instalați câteva pachete și fonturi esențiale pentru dezvoltare și utilizare zilnică.
$ sudo zen zpt install git curl wget fastfetch mpv gcc make python3 python3-pip cargo ntfs-3g htop ttf-mscorefonts-installer fonts-firacode fonts-jetbrains-mono fonts-croscore fonts-crosextra-carlito fonts-crosextra-caladea fonts-noto fonts-noto-cjk

8. Instalați și configurați imprimanta
Instalarea și configurarea unei imprimante se realizează rapid prin conectarea dispozitivului la rețea sau prin USB, urmată de adăugarea acestuia din meniul de setări al sistemului, unde driverele sunt de regulă detectate automat pentru a asigura o imprimare imediată și fără bătăi de cap.
$ sudo zen zpt install cups system-config-printer
$ sudo systemctl enable cups && sudo systemctl start cups

9. Instalați pachetele Snap și Flatpak
Instalarea suportului pentru Snap și Flatpak extinde considerabil catalogul de aplicații disponibile, permițând utilizatorilor să ruleze cele mai recente versiuni de software în containere izolate și sigure, indiferent de distribuția Linux folosită.
$ sudo zen install flatpak
$ sudo zen install snap

10. Gestionați energia cu TLP
Gestionarea eficientă a energiei cu TLP vă permite să optimizați automat consumul bateriei pe laptop, reducând supraîncălzirea și prelungind autonomia sistemului fară a sacrifica performanța necesară activităților zilnice.
$ sudo zen zpt install tlp tlp-rdw
$ sudo systemctl enable tlp && sudo systemctl start tlp

11. Întreținere sistem
Zenclora o serie de instrumente integrate care permit întreținerea, optimizarea și depanarea rapidă a sistemului direct din terminal.
***configurare DNS: comută între Cloudflare, Google, Quad9, AdGuard sau DNS personalizat
$ sudo zen system dns
***management ZRAM: activează swap-ul comprimat în RAM
$ sudo zen system zram
***optimizare: golește memoria cache, curăță bufferele și execută SSD TRIM instant
$ sudo zen system optimize
***atenuări CPU: controlează protecțiile Spectre/Meltdown (dezactivarea lor crește performanța)
$ sudo zen system mitigations
***informații sistem: afișează detalii complete despre hardware, kernel, stocare și rețea
$ zen system info
***manager servicii: pornire, oprire, activare sau vizualizare jurnale systemd interactiv
$ sudo zen system services
***vizualizator pachete: listează, caută și sortează pachetele instalate după dimensiune
$ zen system packages
***vizualizator jurnale: monitorizează live sau curăță jurnalele de sistem, kernel și boot
$ zen system logs
***resetare rețea: resetează reguli firewall, rutele și cache-ul DNS în caz de erori
$ sudo zen system netfix
***reparare APT: deblochează procesele, repară dependențele și pachetele defecte
$ sudo zen system aptfix
***nume gazdă: schimbă numele PC-ului instantaneu în /etc/hostname și /etc/hosts
$ sudo zen system hostname

12. Instrumente utilitare
Accesibile prin comanda 'zen tools' sau prin comenzi directe dedicate, instrumentele Zen simplifică sarcinile administrative și gestionarea software-ului printr-o interfață CLI modernă și intuitivă.
***formatare USB: formatează stick-uri USB cu detecție automată și protecție împotriva ștergerii discurilor de sistem
$ sudo zen tools formatusb
***instalare pachete deb: instalează pachete .deb din fișiere locale sau direct de la o adresă web și afișează istoricul instalărilor recente
$ sudo zen tools debinstaller
***manager de fișiere: administrează fișierele din terminal (schimbare permisiuni/proprietari, ștergeri și localizarea fișierelor mari)
$ sudo zen tools filemanager
***Zenthub: magazin grafic în terminal dedicat căutării și instalării pechetelor Flatpak
$ zen zenthub
***instalare pachete apt din depozitele oficiale: interfață CLI avansată pentru APT, care oferă mesaje detaliate și un design elegant pentru managementul pachetelor clasice
$ zen zpt
***setări: centru de configurare rapidă pentru setările de bază ale sistemului, precum selectarea limbii
$ zen settings

13. Instalare aplicații necesare
***Browser
Chrome: $ sudo zen install chrome
Brave: $ sudo zen install brave
Floorp: $ sudo zen install floorp
***Suita de birou
LibreOffice: $ sudo zen install office-pack
***Client de email
Thunderbird: sudo zen zpt install thunderbird
***Player video
VLC: sudo zen zpt install vlc
***Editor grafic
GIMP/Krita/Inkscape: $ sudo zen install editor-pack
***Partiționare
gParted: $ sudo zen zpt install gparted
***Creare USB bootabil
Mintstick: $ sudo zen zpt install mintstick
***player audio
Audacious: $ sudo zen zpt install audacious
***Gaming
Steam: $ sudo zen install steam
Lutris/Wine/MangoHud/GameMode: $ sudo zen install gaming-pack
***Virtualizare
VirtualBox: $ sudo zen install virtualbox

Zenclora MATE, susținut de versalitatea și viteza managerului ZEN, reprezintă o alegere excepțională pentru utilizatorii care doresc control deplin, rapiditate și un mediu grafic predictibil și curat.

Așadar dacă v-a plăcut articolul informativ "Zenclora MATE: lucruri de făcut după instalare" distribuiți-l pe rețelele sociale sau scrieți în caseta de comentarii întrebările și sugestiile dumneavoastră, deoarece mă ajută să îmbunătățesc sau să corectez conținutul.


Comments