Workflow modern în Xfce: puterea și simplitatea plugin-ului xfce4-docklike
Mediul desktop Xfce este apreciat de utilizatorii Linux pentru simplitate, stabilitate și consum redus de resurse. Deși este considerat un desktop minimalist, acest lucru nu înseamnă că trebuie să renunțați la funcționalități moderne. Una dintre cele mai apreciate extensii pentru panoul Xfce este xfce4-docklike-plugin.
Acest plugin oferă o metodă elegantă de gestionare a aplicațiilor deschise și a celor favorite, combinând funcțiile unui lansator de aplicații și ale unei liste de ferestre într-un singur element. Rezultatul este un desktop mai curat, mai intuitiv și mai eficient.
În mod implicit, Xfce utilizează plugin-ul 'Window Buttons', care afișează fiecare fereastră deschisa sub forma unui buton în panou. Deși această soluție este funcțională, poate deveni aglomerată atunci când sunt deschise multe aplicații.
xfce4-docklike-plugin înlocuiește acest comportament cu unul inspirat din sistemele de operare moderne:
***puteți fixa în dock permanent aplicațiile favorite
***aplicațiile deschise sunt afișate printr-o singură pictogramă
***mai multe ferestre ale aceleiași aplicații sunt grupate automat
***pot fi lansate aplicații direct din dock
***sunt disponibile meniuri contextuale pentru fiecare aplicație
Practic plugin-ul transformă panoul Xfce într-un dock modern fără să instalați aplicații suplimentare precum Cairo Dock, Plank sau Latte Dock.
Utilizarea acestui plugin oferă beneficii imediate prin eficientizarea spațiului din panou, deoarece grupează ferestrele fiecărei aplicații sub o singură pictogramă, conferind totodată desktopului un aspect modern, similar interfețelor din Windows sau KDE Plasma și permițând fixarea aplicațiilor preferate pentru un acces permanent și rapid, indiferent dacă acestea rulează sau nu.
Instalarea plugin-ului
În funcție de distribuția pe care o folosiți, procesul de instalare poate varia ușor. Deoarece este un pachet popular în ecosistemul Xfce, majoritatea managerilor de pachete îl au deja în depozitele oficiale.
***Debian/Ubuntu/Linux Mint
$ sudo apt install xfce4-docklike-plugin
***Arch Linux/Manjaro/EndeavourOS
$ sudo pacman -S xfce4-docklike-plugin
***Fedora
$ sudo dnf install xfce4-docklike-plugin
***openSUSE
$ sudo zypper install xfce4-docklike-plugin
***compilare din codul sursă
- instalați dependențele necesare: gcc, meson, ninja, pkg-config, libxfce4panel, libxfce4ui, gtk3, exo și xfconf.
- clonați proiectul
$ git clone https://github.com/nsz32/docklike-plugin
- accesați directorul
$ cd docklike-plugin
- pregătirea mediului pentru compilare
$ ./autogen.sh
- începerea compilării
$ make
- instalarea propriu-zisă
$ sudo make install
Adăugarea plugin-ului în panou
1. clic dreapta pe panou și selectați Panel->Add New Items...
2. în fereastra apărută alegeți Docklike Taskbar
3. faceți clic pe Add pentru a adăuga plugin-ul
Eliminarea plugin-ului Window Buttons
Pentru a evita afișarea dublă a aplicațiilor, eliminați plugin-ul implicit Window Buttons.
1. faceți clic dreapta pe panou și alegeți Panel->Panel Preferences...
2. în fereastra apărută mergeți la fila Items
3. selectați Window Buttons și faceți clic pe butonul Remove
4. după apăsarea butonului Remove sunteți întrebați dacă sunteți siguri să ștergeți Window Buttons, apăsați pe butonul Remove in continuare
Configurarea plugin-ului Docklike
1. faceți clic dreapta pe panou și alegeți Panel->Panel Preferences...
2. în fereastra apărută mergeți la fila Items
3. selectați Docklike Taskbar și apăsați pe butonul cu săgeata în sus pentru a muta Docklike Taskbar până la Applications Menu
4. configurați Docklike Taskbar selectândul și apăsați pe butonu Edit the currently selected item
5. în fereastra apărută puteți configura: vizualizarea aplicațiilor curente cu un meniu contextual când faceți clic pe el, evidențierea aplicației active, afișarea indicatorilor, configurarea tastelor de comutare între aplicații, dimensiunea pictogramei și setarea acțiunii butonului de mijloc al mouse-ului
6. închideți ferestrele făcând clic pe butonul Close
Fixarea aplicațiilor favorite
Una dintre cele mai utile funcții este posibilitatea de a fixa aplicații pe dock. Aceasta este o procedură simplă:
1. porniți aplicația dorită
2. faceți clic dreapta pe pictograma aplicației și bifați Pin to Dock
Dacă doriți alte soluții similare puteți încerca: Plank, Cairo Dock, DockBarX, Dash to Dock (GNOME) sau Latte Dock (KDE Plasma). Totuși pentru utilizatorii Xfce, xfce4-docklike-plugin rămâne cea mai bine integrată soluție deoarece utilizează infrastructura existentă a panoului și nu introduce procese suplimentare inutile.
Xfce4-docklike-plugin este una dintre cele mai utile extensii pentru mediul desktop Xfce, fiind foarte simplu de instalat. Aceasta vă permite să aveți un panou mult mai organizat, oferindu-vă posibilitatea de a fixa aplicațiile preferate și de a gestiona mult mai eficient ferestrele deschise.
Spre deosebire de alte dock-uri, acest plugin se integrează perfect în Xfce, fără a consuma resurse suplimentare. Este soluția ideală pentru a moderniza interfața pe orice distribuție Linux, menținând în același timp stabilitatea și viteza sistemului vostru.
Așadar dacă v-a plăcut articolul informativ "Workflow modern în Xfce: puterea și simplitatea plugin-ului xfce4-doclike" distribuiți-l pe rețelele sociale sau scrieți în caseta de comentarii întrebările și sugestiile dumneavoastră, deoarece mă ajută să îmbunătățesc sau să corectez conținutul.














Comments